Noul SEALION 5 DM-i de la BYD: SUV cu control vocal și sistem Vehicle-to-Load

BYD, cel mai mare producător mondial de autovehicule cu energie nouă, lansează SEALION 5 DM-i în România. O alternativă viabilă la SUV-urile echipate cu motoare termice, noul model se evidențiază printr-un spațiu interior generos, inovații BYD orientate către utilizator și tehnologia Super Hybrid DM, care contribuie la reducerea costurilor de operare, menținând în același timp flexibilitatea pentru deplasările pe distanțe lungi.

SEALION 5 DM-i a fost dezvoltat pentru familiile care își doresc un nivel de eficiență superior celui oferit de un model convențional cu motor termic, fără niciun compromis în privința spațiului, funcționalității sau dotărilor. Modelul valorifică pe deplin tehnologiile avansate BYD, de la bateria Blade și motorul pe benzină Xiaoyun, aflate la baza sistemului Super Hybrid, până la funcții moderne precum accesul NFC prin smartphone și Vehicle-to-Load, care permite alimentarea dispozitivelor externe, oriunde, pentru clienții mereu în mișcare.

Vicepreședintele executiv BYD, Stella Li, a declarat: „Suntem de părere că SEALION 5 DM-i va fi încă un BYD cu un impact puternic asupra clienților. Milioane de clienți din întreaga lume au adoptat tehnologia Super Hybrid DM, pentru rafinamentul și reactivitatea specifică unui model electric, completate de siguranța oferită de motorul pe benzină ca soluție de rezervă. În același timp, cumpărătorii de SUV-uri de familie acordă o importanță deosebită nu doar spațiului și funcționalității, ci și autonomiei în regim pur electric, precum și eficienței și costurilor de utilizare. SEALION 5 DM-i reunește toate aceste avantaje, diferențiindu-se clar și imediat pe piață.”

SEALION 5 DM-i combină o prezență sigură și încrezătoare cu o caroserie atent proiectată, asigurând un spațiu interior de referință în clasa sa. Modelul măsoară 4738 mm lungime, 1860 mm lățime, 1710 mm înălțime, și are un ampatament relativ lung de 2712 mm, ceea ce oferă un spațiu excelent pentru picioare în spate. Partea frontală se remarcă prin linii bine definite sub farurile full-LED, lumini de zi LED subțiri, o grilă frontală sofisticată cu finisaj texturat și o bară de protecție inferioară care accentuează vizual lățimea mașinii.

Părțile laterale ale modelului includ suprafețe bine definite în zona inferioară a caroseriei și linii conturate, care se extind peste pasajele roților. Acestea sunt completate de un stâlp D finisat într-o culoare contrastantă, ce creează un element vizual distinct și contribuie la efectul de „plafon plutitor”. Partea din spate, cu un design minimalist, este evidențiată de o bandă luminoasă pe toată lățimea, stopuri full-LED cu unghiuri accentuate și un spoiler de plafon discret integrat.

Designul interior al SEALION 5 DM-i se inspiră din formele naturii, iar liniile fluide ale planșei de bord creează un ambient primitor pentru pasageri, menținând în același timp o senzație accentuată de spațiu și deschidere.

Panoul de bord integrează un instrumentar digital de 8,8 inch pentru informațiile esențiale de condus și un ecran tactil de 12,8 inch, de înaltă rezoluție, care rulează cea mai recentă generație a sistemului de infotainment BYD. Acesta oferă comenzi vocale „Hi BYD”, conectivitate Apple și Android, precum și o interfață personalizabilă cu acces rapid la funcțiile principale. Controlul climatizării este intuitiv și poate fi realizat prin gesturi simple, chiar și în timpul condusului.
Sistemul include aplicații populare de muzică și servicii de streaming și suportă actualizări over-the-air, permițând extinderea funcționalităților și adăugarea de noi aplicații în timp.

Încărcarea dispozitivelor este simplă în SEALION 5 DM-i, datorită porturilor USB-C disponibile atât în față, cât și în spate (un port de 60W și unul de 18W). În plus, versiunea de top Design este echipată cu un pad de încărcare wireless pentru smartphone de 15W, integrat în consola centrală.

Habitaclul, cu un spațiu generos la nivelul capului și al picioarelor, transformă SEALION 5 DM-i într-un veritabil model cu cinci locuri, oferind confort deplin pentru adulți chiar și pe parcursul călătoriilor mai lungi.

Spațiul pentru bagaje este, de asemenea, generos, datorită unui portbagaj încăpător și bine configurat, cu o capacitate de 463 litri, suficientă pentru bagaje voluminoase sau cumpărături mari. Prin rabatarea banchetei spate fracționate 40:60, volumul de încărcare crește până la 1.410 litri, iar podeaua rămâne aproape plană, facilitând transportul obiectelor grele sau de dimensiuni mari. Pentru un plus de confort, versiunea de top Design este echipată cu hayon acționat electric.

Toate versiunile SEALION 5 DM-i dispun de funcția Vehicle-to-Load standard. Aceasta permite ca dispozitivele externe – de la o cafetieră sau un laptop până la un frigider portabil sau luminițe – să fie alimentate cu până la 3,3kW. Această caracteristică transformă SEALION 5 DM-i în opțiunea ideală pentru familiile care își doresc un autoturism adaptat stilului de viață activ.

SEALION 5 DM-i beneficiază de tehnologia avansată Super Hybrid DM a BYD, care îmbină experiența de condus specifică unui autovehicul electric cu siguranța și autonomia extinsă oferite de un sistem hibrid de ultimă generație, bazat pe un motor pe benzină.

DM provine de la Dual Mode și, așa cum sugerează denumirea, sistemul funcționează în două moduri principale: EV, în care roțile sunt antrenate exclusiv de motorul electric, și HEV, care operează preponderent după același principiu. În ambele situații, motorul pe benzină Xiaoyun de 1,5 litri – dezvoltat special pentru sistemele Super Hybrid – generează energie pentru baterie și motorul electric prin intermediul unui invertor, asigurând un comportament dynamic, similar unui autovehicul 100% electric. În instanțele în care este nevoie de mai multă putere, modul HEV poate trece de la funcționarea în serie la cea paralelă, integrând eficient contribuția motorului pe benzină cu cea a motorului electric.

Sistemul de propulsie funcționează, în cea mai mare parte a timpului, asemenea unui autovehicul electric, oferind o autonomie pur electrică de până la 86 km. Managementul inteligent al sistemului (reprezentat de „i” din DM-i) duce eficiența la un nivel superior celui atins de SUV-urile de familie cu motorizare convențională, cu un consum combinat de doar 2,1 l/100 km și o autonomie totală de până la 1.016 km, cu bateria complet încărcată și rezervorul plin.

Astfel, SEALION 5 DM-i este o alternativă foarte eficientă la modelele cu motor cu combustie internă, îmbinând răspunsul prompt și rafinamentul specific modelelor electrice cu autonomia extinsă la drum lung și capacitatea de a efectua numeroase deplasări fără consum de benzină, contribuind astfel la reducerea costurilor de utilizare.

Fiecare dintre cele două niveluri de echipare ale SEALION 5 DM-i beneficiază de propria configurație Super Hybrid cu tehnologie DM, diferențiată prin capacitatea bateriei, dar cu aceeași putere totală de 156 kW. În versiunea Comfort, bateria are o capacitate de 12,96 kWh, asigurând o autonomie pur electrică de până la 62 km și o autonomie totală WLTP de până la 992 km. Această variantă accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,7 secunde și atinge o viteză maximă de 170 km/h.

Ediția Design are o baterie mai mare, de 18,3 kWh, crescând autonomia pur-electrică la 86 km și autonomia combinată la 1016 km. Accelerația de la 0 la 100 km/h este realizată în 8,1 secunde, iar viteza maximă rămâne neschimbată.

Clienții SEALION 5 DM-i nu acceptă compromisuri în materie de siguranță, iar vehiculul este echipat cu un pachet complet de tehnologii de asistență pentru șofer. Acestea includ Cruise Control Adaptiv și Cruise Control Inteligent, Asistență la menținerea benzii de rulare, Monitorizarea unghiului mort, Control inteligent al limitei de viteză, Avertizare la părăsirea benzii și Avertizare la coliziune frontală și spate. De asemenea, sunt disponibile funcții precum Recunoașterea semnelor de circulație, Prevenirea părăsirii benzii, Frânarea automată de urgență și Asistența la pornirea în rampă, alături de șapte airbaguri (pentru șofer, pasagerul din față, airbag frontal central, airbaguri laterale față și airbaguri cortină), sisteme de prindere ISOFIX și i-Size pentru scaunele exterioare din spate și scaunul pasagerului față, blocare mecanică de siguranță pentru copii și sistem de blocare automată a ușilor.

Indiferent de nivelul de echipare, SEALION 5 DM-i beneficiază de o listă generoasă de dotări standard, oferind un raport calitate–preț excelent. Versiunea Comfort include, în echiparea standard, vopsea metalizată, jante din aliaj de 18 inci, bare de plafon din aluminiu, faruri și stopuri LED, un panou de instrumente digital de 8,8 inci, un ecran de infotainment de 12,8 inci, scaune față reglabile electric, patru porturi USB și senzori de parcare spate. De asemenea, sunt incluse tehnologii BYD orientate către utilizator, precum accesul NFC folosind smartphone-ul și funcția Vehicle-to-Load.

Pe lângă bateria cu o capacitate mai mare, care asigură o autonomie extinsă în regim pur electric, versiunea Design dispune și de senzori de parcare față și o cameră 360 de grade, hayon acționat electric, scaune față încălzite și un pad de încărcare wireless pentru smartphone de 15 W.

BYD SEALION 5 DM-i este acum disponibil pentru comandă în România, iar primele livrări sunt așteptate să ajungă la clienți începând cu luna februarie. Versiunea Comfort a SEALION 5 DM-i are un preț promoțional începând de la 27600 EUR (TVA inclus).

În contextul lansării, BYD România anunță o ofertă financiară specială, disponibilă prin soluții de leasing financiar, care include plata avansului de către BYD. Detalii suplimentare sunt disponibile la partenerii BYD.

BYD este o companie multinațională de înaltă tehnologie, dedicată valorificării inovației pentru o viață mai bună. Fondată în 1994 ca producător de baterii reîncărcabile, BYD și-a extins constant activitatea, acoperind în prezent domenii precum automobilele, transportul feroviar, energia nouă și electronica. Compania operează peste 30 de parcuri industriale în China, Statele Unite, Canada, Japonia, Brazilia, Ungaria și India.

De la captarea și stocarea energiei până la aplicațiile sale finale, BYD dezvoltă soluții energetice cu emisii zero, contribuind la reducerea dependenței globale de combustibili fosili. Prezența sa în segmentul vehiculelor cu energie nouă se întinde pe șase continente, în peste 100 de țări și regiuni și mai mult de 400 de orașe. Listată la bursele de valori din Hong Kong și Shenzhen, BYD este inclusă în clasamentul Fortune Global 500 și este recunoscută pentru inovațiile sale dedicate construirii unui viitor mai verde.

Fondată în 2003, BYD Auto este divizia auto a BYD, o companie multinațională de înaltă tehnologie dedicată valorificării inovației pentru o viață mai bună. Având ca obiectiv accelerarea tranziției verzi a sectorului global de transport, BYD Auto se concentrează pe dezvoltarea vehiculelor complet electrice și a modelelor hibride plug-in. Compania deține competențe de bază pe întregul lanț industrial al vehiculelor cu energie nouă, inclusiv în domenii-cheie precum bateriile, motoarele electrice, controlerele electronice și semiconductorii de calitate auto.

În ultimii ani, BYD Auto a înregistrat progrese tehnologice majore, introducând inovații precum bateria Blade, tehnologiile hibride DM-i și DM-p, e-Platform 3.0, tehnologiile CTB și iTAC, sistemul inteligent de control al caroseriei DiSus, arhitectura XUANJI și Super e-Platform. BYD Auto este primul producător auto din lume care a încetat complet producția de vehicule pe combustibili fosili, în cadrul tranziției către electromobilitate, și se menține lider al vânzărilor de autoturisme cu energie nouă în China de 12 ani consecutivi.

BYD Europe are sediul central în Țările de Jos și este prima filială internațională a Grupului BYD. Compania are ca obiectiv dezvoltarea brandului BYD Auto pe piețele internaționale, oferind soluții sigure, eficiente și sustenabile în domeniul vehiculelor cu energie nouă, susținute de inovații tehnologice de nivel mondial.