CFR Călători: creștere cu 20% a numărului de trenuri Regio – Expres, de la momentul introducerii

CFR Călători adaptează permanent oferta de servicii pentru a răspunde cât mai bine cerinţelor pasagerilor. Astfel, pentru a oferi accesibilitate unei categorii cât mai mari de pasageri la călătoria cu trenul, compania a introdus în urmă cu 4 ani serviciul Regio-Expres (R-E). Acesta reprezintă o alternativă viabilă între trenurile InterRegio (IR) şi Regio (R), atât în privinţa duratei şi condiţiilor de călătorie, cât şi a tarifelor de transport, oferind condiții apropiate cu cele ale trenurilor InterRegio (IR) dar la un tarif mai mic.

În anul 2024 faţă de anul 2021, numărul trenurilor R-E aflate în circulaţie a crescut cu peste 20%. Compunerea acestor trenuri este asigurată cu aproximativ 75 de vagoane şi 50 de automotoare.

Efectele măsurilor luate în trecut se văd în prezent și sunt încurajatoare. Un bilanţ efectuat la 4 ani de la introducerea în circulaţie a trenurilor Regio-Expres (R-E) demonstrează că decizia oferirii acestui serviciu este una benefică şi este factor de atragere a pasagerilor la călătoria cu această categorie de trenuri, ce a generat totodată și creșterea gradului de mobilitate.

CFR Călători va menţine în continuare şi va dezvolta acest serviciu, cel puţin până la îmbunătăţirea substanţială a condiţiilor de transport, în special reducerea duratelor de parcurs prin finalizarea lucrărilor de reparaţii la infrastructura feroviară şi finalizarea contractelor de reparaţii şi modernizări ale materialului rulant prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În prezent, trenurile R-E circulă pe următoarele rute: Bucureşti Nord – Braşov; Bucureşti Nord – Craiova; București Nord – Pitești; Bucureşti Nord – Ploieşti; Bucureşti Nord – Mărăşeşti; Târgu Mureş – Deda; Cluj Napoca – Baia Mare; Sibiu – Craiova; Târgu Jiu – Craiova; Craiova – Piteşti; Târgovişte – Titu; Bistriţa Nord – Sărăţel; Sibiu – Caracal; Păuşa – Caracal.

Biletele în trafic intern pot fi achiziţionate cu anticipație, utilizând următoarele canale de vânzare:

  • online de pe www.cfrcalatori.ro;
  • din aplicația mobilă “CFR Călători bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery);
  • de la automatele de vânzare bilete din gări;
  • de la casele de bilete din gări.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional de transport feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.