Federația Română de Fotbal a aniversat 94 de ani de la înființare
Pe 16 februarie 1930, în urmă cu 94 de ani, a apărut Federația Română de Fotbal Asociație, actuala Federație Română de Fotbal, cea care continuă activitatea primul organism de guvernare a fotbalului românesc, informează frf.ro.
În 1909 s-a înființat Asociația Societăților Sportive din România, activitatea fiind continuată apoi de Asociația Cluburilor de Fotbal, iar ulterior de Federația Română de Fotbal Asociație. Primul președinte al FRF a fost avocatul Aurel Leucuția.
În 1930, când România a participat la ediția inaugurală a Campionatului Mondial de Fotbal, FRF a gestionat organizarea participării tricolorilor la turneul din Uruguay. Reprezentativa României este una dintre cele doar patru care au luat parte la primele trei turnee finale de Campionat Mondial din istorie, alături de Brazilia, Franța și Belgia.
Federația Română de Fotbal este afiliată FIFA din anul 1923 și afiliată UEFA din 1954.
Imaginea ce ilustrează acest articol provine de la prima participare a României la Campionatul Mondial, Uruguay 1930. Credit foto: FIFA.