Rapid a pierdut cu 1-2 la Craiova, în meciul contra Universității – Superliga, a doua etapă din play-off
Rapid a pierdut cel de-al doilea meci din Play-off, 1-2 (0-0) la Craiova, contra Universității, după ce a condus cu 1-0, notează fcrapid.ro, website-ul oficial al clubului din Giulești.
Deplasarea în Bănie a fost una specială, deoarece patronii clubului, Dan Șucu și Victor Angelescu, au mers cu autocarele, alături de suporterii plecați din Capitală.
Cristiano Bergodi nu s-a putut baza pe Cristian Săpunaru, Ermal Krasniqi și Mattias Kait, accidentați, și pe Răzvan Oaidă, suspendat după eliminarea din partida cu Farul.
Începutul i-a aparținut Rapidului, cu două șanse de gol ratate de Iulian Cristea, cu capul, și Jayson Papeau, cel care a fost blocat de Zajkov.
Până la pauză, Albion Rrahmani a trecut de două ori pe lângă deschiderea scorului, însă a ratat două ocazii mari, una dintre ele după un șut peste poartă, din doar câțiva metri.
Repriza secundă a început perfect pentru giuleșteni, aceștia reușind să marcheze după numai trei minute. Cornerul executat de Papeau a fost reluat, cu capul, în plasa porții lui Popescu de către Funsho Bamgboye.
Lucrurile păreau să se simplifice mult în minutul 51, atunci când Lyes Houri a văzut cel de-al doilea cartonaș galbene, iar oltenii aveau să joace mai bine de 40 de minute în inferioritate.
Acest lucru i-a motivat suplimentar pe olteni, aceștia reușind egalarea în minutul 59, atunci când pasa excelentă a lui Mitriță, la limita off-side-ului, l-a găsit pe Ștefan Baiaram, iar decarul oltean a înscris pe lângă Aioani.
În minutul 65, Istvan Kovacs a dictat penalty pentru Universitatea, după un duel între Hromada și Ivan, iar Alexandru Mitriță a transformat cu siguranță, aducându-i pe olteni în avantaj.
Markovic a avut șansa golului trei, însă Aioani a intervenit excelent, în timp ce Borza a ratat ultima șansă a meciului, dar portarul Popescu a respins cu piciorul.
Universitatea s-a impus cu 2-1 și a rămas pe poziția secundă, cu 31 de puncte, cu trei mai multe decât CFR Cluj și Rapid.
Rapid București:
Aioani – Braun (67′ Onea), I. Cristea, P. Iacob (cpt.), Borza – Djokovic (75′ Emmers), Hromada (75′ Al. Albu) – Bamgboye, Hasani (67′ Burmaz), Papeau (57′ Petrila) – Rrahmani. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Rezerve neutilizate: Drăghia – D. Grigore, Săpunaru, Bădescu, Cîrjan, El Sawy.
Universitatea Craiova:
L. Popescu – Șt. Vlădoiu, Zajkov, Badelj, Căpățînă (81′ Ndong) – Houri, Mateiu (53′ Mekvabishvili), Al. Crețu – Al. Mitriță (cpt.) (81′ J. Markovic), A. Ivan (71′ Maldonado), Baiaram. Antrenor: Ivaylo Petev.
Rezerve neutilizate: D. Lazar – Bana, Cîmpanu, M. Danciu, Koljic, Kozulj, R. Silva, Soiri.
Cristiano Bergodi a fost supărat la finalul jocului cu Universitatea Craiova, pierdut cu 2-1, după ce Rapid a condus și a avut peste 40 de minute un om în plus.
”La cald, e normal că sunt nervi și că toată lumea e dezamăgită. Am pierdut într-un mod incredibil. În prima repriză am jucat doar noi, am dat gol în minutul 48. Au dat un gol din ofsaid, dar tot noi am fost la conducere în prima repriză. A fost un meci dificil pentru noi, dar și pentru ei.
La pauză am zis că se poate câștiga dacă dai gol. Ne-am făcut harakiri. Dacă dai gol și te relaxezi… Am primit două goluri! Am schimbat, nu s-a întâmplat nimic. Am jucat și 11 contra 10! E inexplicabil. E frustrant.
Am pierdut un meci pe care trebuia să îl câștigăm, mai ales după golul din minutul 48. L-am pierdut din cauza comportamentului nostru. Din punct de vedere tactic sunt anumite lucruri care îți scad uneori ritmul. Dar am luat două goluri din cauza relaxării, nu e alt motiv!
Sunt anumiți jucători, pentru ei e Mitriță, pentru noi e Săpunaru, care e un jucător exponențial din punct de vedere al experienței. Totuși e inexplicabilă această relaxare, să primești așa două goluri de la un adversar în inferioritate numerică. Asta este, ce poți să faci.
Nu mi-a venit să cred! E un harakiri din partea noastră. Trebuie să strângem rândurile. A fost și meciul cu Farul, dar astăzi a trebui să câștigăm, trebuia să ieșim la joc mai mult.
Craiova e pe val acum, a câștigat și meciul acesta în inferioritate numerică. Moralul lor e foarte bun. Pentru noi e un dezastru din punct de vedere moral! Toți suntem vinovați, și eu, și jucătorii”, a declarat Cristiano Bergodi, la finalul meciului de la Craiova.