Universitatea Craiova – FC Rapid 1923 – avancronică meci, etapa nr. 29 a SuperLigii
Meciul Universitatea Craiova – FC Rapid 1923 se joacă luni, 4 martie 2024 – ora 20.00, informează Liga Profesionistă de Fotbal pe website-ul oficial lpf.ro. Este ultimul meci al etapei cu numărul 29 din Liga 1, sezon 2023 – 2024.
Rapid a pierdut în precedenta deplasare din SuperLigă, 1-3 la Iaşi, insuccesul oprind o serie de invincibilitate în deplasare formată din patru victorii şi şapte rezultate de egalitate.
De la revenirea Rapidului în principala competiţie internă din 2021, cele două s-au mai întâlnit pe prima scenă de şapte ori, craiovenii s-au impus de patru ori, bucureştenii au câştigat două jocuri, iar o partidă s-a terminat la egalitate.
Cea mai recentă confruntare directă din SuperLiga României a avut loc pe 29 octombrie 2023, Rapid -Universitatea Craiova 2-0, goluri marcate de Funsho Bamgboye şi Borja Valle.
De reamintit că, antrenorul Cristiano Bergodi a condus-o pe Universitatea (17 jocuri în ediţiile 2019-2020 şi 2020-2021, 14 victorii – 3 înfrângeri), când a fost la doar câteva zeci de minute de câştigarea titlului (ediţia 2019-2020) cu gruparea alb-albastră.
Cristiano Bergodi vs Universitatea Craiova în toate competiţiile: 14 jocuri – 5 victorii – două remize – 7 înfrângeri.
Mediile de vârstă
Universitatea Craiova – 24 ani şi 9 luni.
Rapid – 25 de ani şi o lună.
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.