Rapid a învins Oțelul cu 2-1. Golurile oaspeților, marcate de vedetele Rrahmani și Burmaz

FC Rapid a câștigat al treilea meci la rând din 2024, trecând pe teren propriu de echipa Oțelul Galați, antrenată de Dorinel Munteanu, în etapa cu numărul 24 din Liga 1, sezon 2023-2024. Rrahmani a deschis scorul în minutul 5 (al 8-lea său gol la Rapid), iar Burmaz a punctat în prelungirile primei reprize. Oțelul a redus din diferență în minutul 87, prin Juri Cisotti, însă nu a mai reușit să revină pe tabelă, lăsând toate punctele în Giulești.

Declarații Cristiano Bergodi, antrenor Rapid:

„Am câștigat al treilea meci la rând, asta ne dă moral. Am făcut o primă repriză bună, am pus presiune. Au dat gol Rrahmani și Burmaz, înseamnă că am făcut bine că am jucat cu doi atacanți. Am avut ocazii, e o victorie meritată, îi felicit pe băieți.

Subconștientul lucrează. Toți am ieșit din vestiar la pauză și am spus să nu ne retragem. Minusul poate fi ultimul sfert de oră, că am luat acel gol. Ne-am retras, dar, repet, subconștientul lucrează și nu e ușor. Oțelul e o echipă bună, care aleargă mult.

Vom alege în fiecare meci cum vom juca. Astăzi echipa s-a descurcat foarte bine. Nu a fost ușor, pentru că Oțelul nu pierduse în deplasare cu nimeni.

A venit Adi Mutu la CFR și a câștigat două meciuri la rând, e important pentru ei că au pornit bine, se gândesc la titlu, la fel ca noi. Vrem să micșorăm distanța față de FCSB. Va fi un play-off disputat, vor fi echipe bune acolo”.

Declarații Claudiu Petrila, care a devenit la Rapid după 3 luni (recuperare după accidentare):

„Am revenit în sfârșit după trei luni de pauză. Sunt fericit că m-am refăcut și sunt din nou lângă băieți la fiecare meci. Sper să îmi revin cât mai repede la forma pe care o aveam înainte de accidentare.

Fizic cred că sunt la 40% din ce aș putea fi, dar pentru asta voi lucra în fiecare zi în plus ca să-mi revin cât mai repede. Am multe de lucrat la condiția fizică și mă voi bucura de fiecare minut pe care îl prind în această perioadă.

Din păcate am primit acel gol și ne-am făcut singuri meciul greu, dar din fericire am reușit să ținem de scor până la final.

Am știut că adversarul nu pierduse în deplasare, dar nu ne-am speriat și am jucat cât am putut noi de bine.

Meciul cu CFR Cluj va fi foarte greu. Cei de la CFR au o echipă bună, iar domnul Adi Mutu este un antrenor bun. Noi mergem acolo cu gândul la victorie și sperăm să obținem asta”.

Declarații Albion Rrahmani, atacantul cel mai productiv al Rapidului:

„Sunt fericit pentru echipă, sunt fericit pentru că am câștigat aceste meciuri. Mergem înainte și vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost la meci și au cântat 90 de minute fără oprire.

Este bine pentru mine că am jucat alături de un alt atacant pentru că m-a ajutat să fac pressing. Sper să învingem fiecare echipă așa.

Sper să pot ajunge din urmă golgheterul Superligii pentru că mai avem destule meciuri până la finalul sezonului. Nu spun că voi fi golgheter, dar mi-aș dori, așa că voi face tot posibilul să se întâmple. În primul rând, vreau să iau titlul cu echipa și apoi să mă gândesc și la titlul de golgheter.

Avem șanse la campionat pentru că suntem aproape, dar vom vedea în play-off ce se va întâmpla.

Atmosfera a fost incredibilă, iar suporterii noștri sunt cei mai tari”.

Sursa foto și informații: fcrapid.ro, pagina web oficială a clubului FC Rapid 1923