Rapid a câștigat al 5-lea meci la rând, 2-0 cu Hermanstadt în etapa nr. 26 a Ligii 1

Rapid a continuat și seria victoriilor, reușind să treacă și de Hermannstadt, cu 2-0 (0-0), în etapa #26 din Superliga României, informează fcrapid.ro, website-ul oficial al clubului din Giulești.

Pe un stadion arhiplin, rapidiștii i-au primit ca oaspeți pe Marius Măldărășanu, Vali Negru, Dănuț Perjă și Dani Coman, fotbaliști ce au făcut istorie în Giulești.

Cristiano Bergodi nu s-a putut baza pe trei jucători, mijlocașii Mattias Kait și Xian Emmers fiind în perioada de recuperare, în timp ce Răzvan Onea a suferit o accidentare în meciul cu CFR Cluj.

Jayson Papeau a ratat prima mare ocazie a jocului, șutul său fiind apărat de portarul Căbuz, în timp ce Butean a trimis peste poarta lui Aioani, cel care a devenit tată chiar în ziua meciului.

Același Papeau a fost lovit în careu de către Butean, însă arbitrul Vidican a lăsat jocul să continue, iar Borza a trimis puțin peste poartă.

Ultima ocazie a reprizei i-a aparținut lui Burmaz, cel care a șutat din afara careului, însă Căbuz a respins în față.

În minutul 54, Djokovic i-a pasat aceluiași Burmaz, iar sârbul a centrat în mijlocul careului, de unde Ermal Krasniqi a reluat mingea în poarta sibienilor, deschizând scorul.

Krasniqi și-a trecut în cont și un assist, în minutul 66, atunci când i-a oferit șansa conaționalului său Albion Rrahmani să înscrie golul doi, golgheterul giuleștean punctând pentru a noua oară în acest sezon.

După ce Rrahmani l-a pus la încercare din nou pe Căbuz, însă goalkeeperul sibian a respins în față, oaspeții au avut ultimele șanse de a înscrie golul de onoare, prin Opruț și Balaure.

După cel de-al cincilea succes consecutiv, Rapid a acumulat 48 de puncte.

Pentru giuleșteni urmează deplasarea de la Iași, de sâmbăta viitoare, când vor întâlni Politehnica.
RAPID

Aioani – Braun, Săpunaru (cpt.), P. Iacob, Borza – Krasniqi (75 Bamgboye), Al. Albu (64 Oaidă), Djokovic, Papeau (64 Petrila) – Burmaz (75 Hasani), Rrahmani. Antrenor: Cristiano Bergodi.

Rezerve neutilizate: Drăghia – I. Cristea, R. Bădescu, D. Grigore, Cîrjan, El Sawy, Hromada, Al. Ioniță II.
HERMANNSTADT

Căbuz – Butean, Bejan, V. Găman (58 Neguț), Ionuț Stoica, Opruț – Balaure (cpt.) (72 G. Iancu), Biceanu (72 Oroian), Murgia – D. Paraschiv (80 R. Fonseca), Ianis Stoica (80 Jipa). Antrenor: Marius Măldărășanu.

Rezerve neutilizate: I. Pop, Muțiu – Antoche, Bucuroiu, K. Ciubotaru, P. Medina, N’Goma.

„Am doar concluzii pozitive, suntem bucuroși că am câștigat acest meci foarte greu. Am jucat împotriva celor de la Hermannstadt, ne-a fost greu să-i desfacem, dar echipa s-a comportat bine din punct de vedere tactic. Am îmbunătățit un pic acest aspect de la meciul cu CFR.

La pauză le-am zis băieților să aibă încredere și să joace mai puțin individual, mai mult colectiv. Se pare că au înțeles bine ce le-am transmis, dar aveau și încredere, la pauză era 0-0, puteam da gol în orice moment. În a doua repriză au intrat foarte bine, am reușit două acțiuni foarte frumoase pentru a marca aceste două goluri. A fost greu să desfacem o echipă care s-a închis bine și aștepta contraatacuri, în prima repriză doar asta au făcut.

Contează mult faptul că n-am primit gol în ultimele două partide. Atacul este pentru suporteri, apărarea te face să câștigi poate nu știu dacă titlul, dar, cu siguranță, meciurile. Este bine că am îmbunătățit acest aspect și sunt băieții mai disciplinați în zona centrală. Toată echipa face faza de apărare și asta este foarte important.

Fiecare meci pe care-l câștigăm pune o presiune și mai mare pe celelalte echipe. Pentru noi este important să câștigăm la Iași, ne așteaptă un meci foarte, foarte greu, dar suntem pe un drum bun. Cred că se observă o evoluție a echipei în aceste cinci meciuri. Am reglat niște lucruri din punct de vedere tactic.

Acum este „parfum” pentru mine, un spectacol. Am stat două luni fără atacanți, în noiembrie și în decembrie, dar nimeni nu ne-a dat credit că am rămas sus. Fiecare meci câștigat pune presiune pe adversarii noștri. Cred că va fi un Play-Off foarte bun, spectaculos”, a spus Cristiano Bergodi, la finalul meciului cu sibienii.

STATISTICI: RAPID – Hermannstadt 2-0

Posesie: 56 % 44
Ocazii de gol: 15-7
Șuturi pe poartă: 7-1
Șuturi la poartă: 4-5
Cornere: 6-5
Atacuri periculoase: 65-48
Cartonașe galbene: 1-2 (Al Albu’25 / Găman ’20, Bejan ’70)