FIA WEC: BMW M Hybrid V8 Art Car va purta numărul de concurs 20 la cursa de 24 de ore de la Le Mans

Numărătoarea inversă pentru dezvăluirea celui de-al 20-lea BMW Art Car este în desfăşurare. Pe 21 mai, BMW M Hybrid V8, proiectat de artista Julie Mehretu şi care va concura în cursa de 24 de ore de la Le Mans pe 15/16 iunie, va fi prezentat la Centrul Pompidou din Paris (Franţa). Artista oferă deja o avanpremieră asupra lucrării ei. În plus, acum este confirmat că prototipul Art Car va purta numărul de concurs 20 şi va fi pilotat de Sheldon van der Linde (Africa de Sud), Robin Frijns (Olanda) şi René Rast (Germania), notează www.smartauto.ro.

20 BMW M Hybrid V8 va fi primul Art Car pe circuit, după cel din sezonul 2017, atunci când BMW M6 GTLM proiectat de John Baldessari a concurat în cursa de 24 de ore de la Daytona (SUA), urmat de maşina virtuală BMW M6 GT3 Art Car creată Cao Fei la Cupa Mondială FIA GT de la Macao (China). Una din cele mai valoroase legături dintre lumea artei şi automobil este strâns legată de cursa de 24h de la Le Mans.

Ideea proioectului a fost tocmai participarea la această cursă şi aşa primul BMW Art Car, semnat de faimosul artist amrican Alexander Calder a făcut senzaţie în 1975 pe circuitul din Franţa. Ce trebuia să fie un proiect punctual, a devenit o tradiţie de aproape jumătate de secol şi a generat proiecte de artă unice şi valoroase. Le Mans au participat 6 proiecte Art Cars din cele 19 de până acum: BMW 3.0 CSL Alexander Calder (1975), BMW 3.0 CSL Frank Stella (1976), BMW 320i Turbo Roy Lichtenstein (1977), BMW M1 Andy Warhol (1979), BMW V12 LMR Jenny Holzer (1999), iar în 2010 a fost BMW M3 GT2 al lui Jeff Koons. Această colecţie ilustră este acum îmbogăţită de BMW M Hybrid V8 imaginat de Julie Mehretu.

Fuziunea dintre motivul imaginii şi maşina de curse creează artă pe roţi

Pentru designul celui de-al 20-lea BMW Art Car, Mehretu foloseşte vocabularul de culoare şi formă al unui tablou de format mare existent dintr-o serie mai recentă de lucrări. Fotografii obturate, grile punctate, vopsea spray de culoare neon şi semnele gestuale simbolice ale lui Mehretu oferă designului ei o formă vizuală abstractă. Ea transferă motivul imaginii rezultat ca o fotografie de înaltă rezoluţie pe contururile maşinii folosind o tehnică de cartografiere 3D. Acest lucru creează folia artistică unică cu care BMW M Hybrid V8 va concura în cursa de la Le Mans.

Pentru prima dată, Mehretu lucrează cu BMW pe un format tridimensional. Interacţiunea suprafeţelor şi geometria maşinii creează un remix de elemente ale picturii sale şi deschide noi perspective pentru artistă în procesul ei de creaţie. În conformitate cu reglementările FIA, versiunea 3D a lucrării de artă poate fi aplicată pe BMW M Hybrid V8 numai cu o folie. Pentru aceasta, Mehretu lucrează îndeaproape cu echipa germană Race Spirit condusă de Manuel Eberl şi Gertraud Brenninger pentru a proiecta cel de-al 20-lea BMW Art Car. Race Spirit a fost deja implicată în realizarea designului creat de Jeff Koons pentru cel de-al 17-lea BMW Art Car.