Poli Iași – Rapid: 3-1 în etapa nr. 27 a Superligii României
După cinci victorii consecutive, Rapid a pierdut la Iași, 1-3, cu Politehnica, în runda cu numărul 27 a Superligii României. Prima repriză a fost una echilibrată, cu ocazii puține, notează fcrapid.ro, website-ul oficial al clubului din Giulești.
Ermal Krasniqi l-a pus la încercare pe Aielenei, în timp ce gazdele au replicat printr-un șut de la distanță, pe lângă poarta lui Aioani. Rapid a deschis scorul în minutul 52, prin kosovarul Krasniqi, acest finalizând din centrul careului, după o minge primită de la Samayoa.
Ieșenii au egalat repede, după numai trei minute, prin tunisianul Adel Bettaieb, cel care a profitat de o greșeală în defensiva rapidistă.
Rapid a trecut pe lângă golul doi, Funsho Bamgboye și Borisav Burmaz ratând șanse bune. Jakub Hromada, jucătorul împrumutat de la Slavia Praga, a debutat pentru Rapid, intrând în minutul 78, în locul lui Alexandru Albu
În minutul 87, gazdele au dat lovitura prin Alin Roman, cel care a avut o execuție excelentă, după pasa lui Allanzinho. Giuleștenii au forțat golul egalizator, însă tot ieșenii au punctat, prin Shayon Harrison, în cel de-al patrulea minut din prelungiri. Rapid a pierdut primul joc din 2024 și a coborât pe poziția a treia, fiind la egalitate de puncte cu CFR Cluj, 48.
Rapid București: Aioani – Braun, Săpunaru (cpt.), P. Iacob, Borza – Krasniqi (78′ Bamgboye), Al. Albu (78′ Hromada), Djokovic (64′ Oaidă), Papeau (64′ Petrila) – Burmaz (78′ Hasani), Rrahmani. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Poli Iași: Ailenei – Todoroski, Samayoa, Fl. Ilie, Stefanovici – L. Mihai (66′ Jatoba), Bordeianu (46′ Allanzinho), Marchioni, Saghiri (80′ A. Roman) – S. Buș (66′ Kabran), Bettaieb (77′ Harrison). Antrenor: Leo Grozavu.
STATISTICI: Poli Iași – RAPID
Posesie: 51 % 49
Ocazii de gol: 14-13
Șuturi pe poartă: 6-6
Șuturi la poartă: 5-2
Cornere: 3-7
Atacuri periculoase: 75-72
Cartonașe galbene: 0-0