Regula U21 în SuperLigă – cifrele tinerilor la finalul sezonului regular 2023 – 2024

Cluburile de fotbal din Liga 1 a României au obligativitatea de a avea în permanență pe teren un jucător U21 (născut începând cu 1 ianuarie 2002). Sezonul regular al SuperLigii s-a încheiat, iată cele mai importante borne atinse fotbaliștii Under 21 din campionatul nostru, centralizate de frf.ro – website-ul oficial al Federației Române de Fotbal.

90 de jucători U21 au evoluat în sezonul regular.

55 de goluri au marcat aceștia, până acum, în actualul sezon.

40 de jucători U21 au debutat în ediția 2023/24 a Superligii, cei mai mulți la Poli Iași și UTA (câte 6), Petrolul (5) și Sepsi, Universitatea Cluj (câte 4).

Etapele 14, 19 și 21 au fost cele în care au evoluat cei mai mulți tineri jucători – 40.

Etapa 16 a adus cele mai multe goluri U21 în actualul sezon – 6.

10 jucători U21 au marcat în premieră în Superligă în acest sezon: Musi (Petrolul), D. Andrei, Andreas Niță, R. Popescu (toți FC Voluntari), G. David (Botoșani), A. Gheorghiță (Poli Iași), Bodișteanu (Oțelul), Danciu (Universitatea Craiova), Blidar (FCU 1948 Craiova) și Bădescu (Rapid).

8,94% dintre golurile marcate până acum în Superligă au fost reușite de fotbaliști U21 (55 din 615).

Cluburile cu cei mai mulți jucători U21 folosiți:
Farul Constanța – 13
Universitatea Cluj – 8
ACS Petrolul 52, Poli Iași, UTA Arad – 7
FC Rapid 1923, FC Botoșani, Dinamo, FC Voluntari – 6

Echipele cu cele mai multe goluri U21:
Farul Constanța – 9
Universitatea Craiova – 7
FC Voluntari – 6
Universitatea Cluj, FCU 1948 Craiova, Hermannstadt – 5

Topul marcatorilor U21:
Ianis Stoica (U Cluj/Hermannstadt) – 7
Louis Munteanu (Farul), Baiaram (Universitatea Craiova) – 5
Vladislav Blănuță (FCU 1948 Craiova), Gabriel David (FC Botoșani), Alexandru Musi (Petrolul) – 4
Rareș Pop (UTA Arad), Robert Popescu (FC Voluntari) – 3